Nu e la fel de falnic ca turnul celuilalt Donald, Trump Tower, dar e totuşi
impresionant, fiind construit cu unica unealtă aflată la dispoziţia lui:
ciocul. Donald, o pasăre grădinar-a-lui-Macgregor, trăieşte în pădurile
întunecoase din Munţii Adelbert, din Papua Noua Guinee.
Aici, în jurul unui pom tânăr, pe o platformă acoperită cu muşchi, el
şi-a ţesut turnul din surcele şi crenguţe. La bază, a îngrămădit nuci,
gândaci şi ciuperci de culoarea smântânii; pornind de la crengile de
jos, a înşirat ghirlande de excremente de omidă brobonite de rouă.
Astfel împodobit, turnul său atinge aproape un metru înălţime. Donald se cocoaţă pe un copac vecin şi îşi îndreaptă ciocul
în sus. Rat-a-tat-tat – se aude chemarea lui. Rat-a-tat-tat.
Toate acestea – turnul lucrat cu grijă, ofrandele atrăgătoare şi
chemările stridente – au un singur scop: de a convinge femelele din
aceeaşi specie că el, Donald, şi nu tipul mai din vale, e cel mai
valoros mascul din zonă, pe care ar trebui să-l aleagă drept partener.
Se ridică oare turnul fantezist al lui Donald la înălţimea aşteptărilor? „Acesta e testul suprem" – spune Brett Benz, ornitolog la Universitatea
din Kansas, care l-a botezat pe Donald după cunoscutul magnat
imobiliar. „OK, deci are cel mai înalt turn din împrejurimi. Să vedem
dacă reuşeşte să atragă vreo Mary." În dialectul local, „Mary"
desemnează sexul frumos. Pentru a impresiona femelele, masculii a 17 dintre cele 20 de
specii cunoscute de pasăre grădinar construiesc structuri – ca
nişte umbrare, pe platforme decorate cu măiestrie. Benz a măsurat toate
umbrarele masculilor Macgregor pe care le-a găsit în această pădure,
aşa că ştie ce spune. Benz mai e la curent şi cu ce fac Donald şi alţi
masculi în adăposturile lor, întrucât are camere video ascunse care
înregistrează fiecare mişcare a păsărilor, inclusiv împerecherea.
Oamenii de ştiinţă sunt atraşi de păsările grădinar pentru că ele
dovedesc clar puterea selecţiei sexuale, forţa evolutivă pe care Charles
Darwin a definit-o pentru a explica trăsături remarcabile ale
masculilor, precum cântatul, culorile ţipătoare şi coarnele. La
majoritatea speciilor – observa Darwin –, femelele aleg bazându-se pe
ornamentaţia şi parada folosite de masculi pentru a le atrage. Întrucât
majoritatea păsărilor-grădinar sunt poligame – masculul fiind perechea
mai multor femele şi constructorul umbrarelor decorative –, ele
constituie un subiect excelent pentru testarea acestei idei. Masculii nu le ajută pe femele să construiască cuibul, să
clocească ouăle sau să crească puii – ei le oferă doar genele.Femelele
sunt deci foarte mofturoase când vine vorba să aleagă un mascul.
Oamenii mai studiază păsările-grădinar pentru că... ei bine, le seamănă
uimitor. Biologul evoluţionist Jared Diamond le-a numit chiar „cele mai
suspect de umane dintre păsări". Ele pot construe o colibă ca o casă de
păpuşi; pot aranja flori, frunze şi ciuperci într-o manieră atât de
artistică, încât ai putea crede că sunt opera lui Matisse; unele pot
cânta simultan partiturile masculine şi feminine ale altor specii, iar
altele imită cu uşurinţă râsul răguşit al păsării-kookaburra sau
zgomotul unei drujbe. În plus, toate dansează. În ce priveşte grămada de gândaci a lui Donald, el i-a ucis
în scop pur decorativ. Oamenii sunt singura specie
cunoscută care mai foloseşte animalele în acest mod. Graţie
atâtor talente, unii cercetători le-au atribuit păsărilor-grădinar un
simţ estetic şi chiar cultural, trăsături arareori bănuite a se găsi la
alte specii în afară de a noastră. (Acum se consider că unele primate,
cum ar fi cimpanzeii şi urangutanii, ar avea tradiţii culturale, dar nu
şi o estetică). „Femelele sunt judecătorii" – îmi aminteşte Benz în timp
ce mă invită în locul de pândă. Îi ţin pumnii lui Donald şi mă strecor
înăuntru. Soarele tocmai a răsărit şi plouă uşor, tocmai vremea pe care
grădinarii-lui-Macgregor o preferă în sezonul de împerechere. Din ascunziş, îl văd pe Donald cocoţat la locul de cântat. Nu-i cine
ştie ce: un tip albastru de mărimea unei gaiţe, cu pene simple,
de un oliv mohorât, şi o singură dungă portocalie pe cap. Un
timp, scoate un zgomot ca de mitralieră. Apoi, o frunză galbenă
zdrenţuită cade pe peluza acoperită cu muşchi a turnului. Donald se duce
imediat să o îndepărteze. Cred că orice Mary ar aprecia aşa ceva. Toţi
constructorii de umbrare sunt îngrijitori avizi, pretenţioşi cu
materialele şi grijulii cu decoraţ iunile. În Australia, în faţa cărării
acoperite cu beţe şi iarbă, un grădinar-de-satin, cu ochi de un
albastru izbitor, expune pene albastre de papagal, cochilii albe de melc
şi fl ori galbene şi purpurii. În ceea ce priveşte colecţionarea obsesivă, puţine păsări se
ridică la înălţimea păsării-grădinarmari din ţinuturile forestiere din
Nordul Australiei. Aceşti masculi adună mii de pietricele albe
şi gri, cochilii de melc şi vertebre de oaie, grămezi de cioburi verzi
şi violet, cartuşe goale, bucăţi colorate de plastic, sârme, capace de
sticle, staniol, oglinzi – pe scurt, aproape tot ce luceşte, chiar şi
CD-uri. Acestea sunt, desigur, pe placul femelelor, dar masculii le
folosesc şi în competiţia dintre ei. „Se luptă, îşi fură ornamentele şi
îşi distrug unii altora umbrarele – spune Natalie Doerr, cercetător la
Universitatea din California, Santa Barbara, care trece în revistă
obiectele pe care masculii le râvnesc şi le fură cel mai des de la
ceilalţi. Ei n-au coarne cu care să se bată, aşa că se luptă pentru
bunuri." Grădinarii-lui-Macgregor pun în scenă bătălii similare, dar
niciun competitor nu se arată la turnul lui Donald. Înapoi la copacul
său, Donald îşi intensifi că trilul – semn că a zărit o femelă. Dar şi
ceilalţi masculi au văzut-o şi încep să-şi cânte iubirea, întrecându-se
pentru prinţesa din înaltul copacilor. Ploaia se intensifică, la fel şi chemarea lui Donald şi, ca orice
amatoare de poveşti siropoase, vreau să aflu doar atât: pe cine va alege
această Mary? Eu îi ţin pumnii lui Donald. Donald abordează un impresionant repertoriu de triluri
păsăreşti şi broscăreşti, apoi sare pe pajiştea acoperită cu muşchi.
Se ascunde în spatele turnului său şi îşi îndreaptă ciocul din partea
opusă turnului, apare o altă pasăre grădinar colorată ca Donald, dar cu
un cap puţin mai rotund. E o Mary! OK, Donald ştie să atragă o femelă.
Dar acum trebuie să o facă şi să rămână. Donald şi femela încep un joc
de-a v-aţi ascunselea. El îşi înfoaie creasta portocalie iniţial ascunsă
şi se repede la ea, cu aripile înclinate, apoi se ascunde din nou.
Creasta lui e ţepoasă, strălucitoare ca un ardei iute, făcându-l să
semene puţin cu Rod Stewart. Înfipt în muşchi, el se înclină, se
leagănă, ciripeşte şi cântă întocmai ca o vedetă rock; apoi o zbugheşte
în spatele turnului şi sare din nou la ea. Cei doi se rotesc în jurul
copacului, iar Donald se repede spre ea, în timp ce obiectul dorinţei
sale fuge în direcţia opusă, pentru a privi mai bine la el şi la creasta
lui înfl ăcărată. Dacă femela îl alege pe Donald, ei se vor împerechea pe
platforma cu muşchi; după zece minute însă ea se îndreaptă spre margine
şi zboară. Se pare că nu i-a dat lui Donald semnalul de a o
urma, căci acesta rămâne lângă turn lansând chemări după chemări, pe un
ton tot mai înalt. Oare unde-a greşit? „Poate că n-a greşit – spune
Benz, când revin în tabără. Cred că n-a fost prima ei vizită la Donald.
Şi pariez că va reveni." Probabil că şi Donald crede acelaşi lucru. Sau
poate speră că va veni o altă Mary. Oricum, el nu ezită şi revine la
muncă. |şi coboară creasta de amorez şi trebăluieşte la baza turnului,
mutând bucăţele de muşchi şi crenguţe. Rearanjează nucile şi îndreaptă
grămada de gândaci. Cu un ultim gest, potriveşte ghirlanda de excremente
de omidă. Păşeşte înapoi şi priveşte întreaga construcţie, hotărând, se
pare, că turnul e gata să primească o nouă vizită. Apoi, Donald se suie
pe creanga sa şi începe din nou să cânte. Rat-a-tat-tat se aude chemarea sa. Rat-a-tat-tat.
Sursa articol:
natgeo.ro
Trimite pe Yahoo Messenger
Citeste mai multe despre:
